Nu există “prea devreme” pentru a-i stabili micuțului tău o rutină sănătoasă de igienă orală zilnică. Bineînțeles, este treaba adulților să facă primii pași. Cheia stă în adoptarea unor obiceiuri orale sănătoase, pe care să le practici împreună cu copiii tăi. Cu cât încep mai devreme să aibă grijă singuri de igiena lor orală, cu atât mai sănătoși și fericiți vor fi cei mici. Iar recompensa va fi de neprețuit de-a lungul vieții lor.
Dar dacă ai impresia că a-i învăța pe cei mici despre igiena orală este o adevărată provocare, nu ești singurul. Cariile dentare sunt printre cele mai des întâlnite boli în copilărie. Studiile arată că aproape 50% dintre copiii între șase și opt ani au avut cel puțin o carie. Acestea sunt doar câteva motive pentru care este atât de important să-i ajuți pe cei mici să înțeleagă importanța igienei orale încă de la început.
Există multe lucruri de citit pe acest subiect, dar aceste informații de bază reprezintă un început bun:
Puterea exemplului și transformarea periajului în distracție sunt strategiile care te vor ajuta. Iar atunci când toată familia se adună pentru ritualul zilnic de igienă orală, acesta devine un moment pe care cei mici îl așteaptă cu nerăbdare.
Pe măsură ce copiii cresc, vor să se simtă din ce în ce mai independenți. Parte din maturizare este și asumarea responsabilităților privitoare la igiena orală, fără atenționări de la părinți. Fă apel la ceea ce contează pentru ei: copiii vor să arate bine în fața grupului lor, vor să zâmbească în poze și nu-și doresc să își petreacă timpul liber în scaunul dentistului.
Ca să-i înveți pe cei mici despre timpul recomandat de periaj, încearcă să folosești aplicația Disney Magic Timer.
O altă mare provocare când vine vorba de copii este evitarea gustărilor și băuturilor bogate în zahăr. Gustările mai sănătoase îi vor ajuta să se bucure de o stare de sănătate mai bună. Dacă cel mic practică un sport, o proteză dentară specială îl va proteja și îi va păstra zâmbetul frumos întreaga viață.
Utilizarea aței dentare este și ea o lecție importantă pentru cel mic. Pentru o protecție sporită împotriva cariilor, întreabă-ți medicul dentist despre materialele de sigilare și despre tratamentele cu fluor.
Este greu să găsești un copil căruia să nu-i placă sărbătorile, mai ales cele ca Paştele, Sf. Nicolae sau Crăciunul, care sunt însoțite de o multitudine de dulciuri.
Dar având în vedere faptul că cea mai des întâlnită boală cronică la copii este apariţia cariilor, este important să-l înveți pe cel mic despre problemele pe care le pot produce prea multe dulciuri, și să afli ce puteți face împreună ca să preveniți acest lucru.
De fiecare dată când mâncăm, bacteriile interacționează cu alimentele ingerate și produc acizi care atacă dinții, ducând la deteriorarea dinților. Cu cât consumi mai mult zahăr, cu atât mai mult acid se va produce. De aceea, mâncărurile și băuturile lipicioase și cu un conținut ridicat de zahăr sunt cei mai probabili factori care cauzează carii.
Iată câteva moduri simple de combatere a efectelor zahărului asupra dinților copilului tău: